Războiul de 100 de Ani (1369-1389)

Războiul de 100 de ani (1369-89)
Parte din Războiul de 100 de Ani Modificați la Wikidata

Bătălia de la Pontvallain
Informații generale
Perioadă1369–1389
LocFranța
RezultatVictorie franțuzească
  • Armistițiul de la Leulinghem în 1389
  • Războiul reluat în 1415
Beligeranți
Regatul Franței
  • Comitatul Flandra
  • Ducatul Burgundia
  • Ducatul de Bretania

    Coroana Castiliei
    Regatul Angliei
    • Principatul Țara Galilor
    • Ducatul Gasconia
    • Ducatul Aquitania

    Regatul Navarra

    Rebeli flamanzi
    Conducători
    Carol al V-lea #

    Carol al V-lea
    Bertrand du Guesclin #
    Olivier de Clisson
    Jean de Vienne
    Filip al II-lea
    Louis de Sancerre

    Ambrosio Boccanegra #
    Eduard al III-lea #

    Richard al II-lea
    Prințul Negru #
    Ioan de Gaunt
    Edmund de Langley
    John Hastings #
    Jean III de Grailly  #
    Robert Knolles

    Philip van Artevelde
    Modifică date / text Consultați documentația formatului
    Războiul de 100 de Ani
    Războiul de 100 de Ani • Carol al V-lea al Franței • Războiul de 100 de Ani • Castilian Civil War⁠(d) • Războiul de secesiune al Bretaniei⁠(d) • Second War of Scottish Independence⁠(d) • Despenser's Crusade⁠(d) • Asediul Orléans-ului

    Războiul Carolin a fost a doua fază a războiului de o sută de ani între Franța și Anglia, în urma războiului Eduardian. A fost numit așa după Carol al V-lea al Franței, care a reluat războiul nouă ani după Tratatul de la Brétigny (semnat în 1360). Regatul Franței a dominat această fază a războiului.

    Prințul negru, fiul cel mai mare și moștenitor al lui Eduard al III-lea al Angliei, a cheltuit o sumă imensă de bani pentru a-l restabili pe Petru al Castiliei la tronul Castiliei. Regele castilian nu a putut însă să-l răsplătească, astfel încât Prințul Negru a ridicat taxele în domeniile sale din Aquitania. Plângerile oamenilor nu s-au rezolvat, așa că au apelat la regele francez Carol al VI-lea. În mai 1369, Printul Negru a primit citația regelui francez, cerându-i prezența la Paris. Prințul a refuzat, iar Charles a răspuns prin declanșarea războiului. El a început imediat să inverseze pierderile teritoriale impuse la Bretigny și a avut succes în mare parte în timpul vieții sale. Succesorul său, Carol al VI-lea, a făcut pace cu fiul prințului negru, Richard al II-lea, în 1389. Acest armistițiu a fost extins de mai multe ori până când războiul a fost reluat în 1415.

    Bibliografie

    • Cannon, J. A. (). „Bruges, treaty of”. The Oxford Companion to British History. Oxford: Oxford University Press. ISBN 97-8019-86051-40. 
    • Nicolle, David (). The Great Chevauchée: John of Gaunt's Raid on France 1373. Oxford: Osprey Publishing. ISBN 978-1849082471. 
    • Rogers, Clifford (). „Chevauchée”. International Encyclopedia of Military History. London: Routledge. ISBN 978-0415936613. 
    • Wagner, John A (). Encyclopedia of the Hundred Years War. Westport CT: Greenwood Press. ISBN 0-313-32736-X. 
    • Ormrod, W., (2002). Edward III. History Today. Vol. 52(6), 20 pgs.
    • Ayton, A., (1992). War and the English Gentry under Edward III. History Today. Vol. 42(3), 17 pgs.
    • Harari, Y., (2000). Strategy and Supply in Fourteenth Century Western European Invasion *Campaigns. Journal of Military History. Vol. 64(2), 37 pgs.
    • Saul, N., (1999). Richard II. History Today. Vol. 49(9), 5 pgs.
    • Jones, W.R., (1979). The English Church and Royal Propaganda during the Hundred Years' War. The Journal of British Studies, Vol. 19(1), 12 pages.
    • Perroy, E., (1951). The Hundred Years' War. New York, New York: Oxford University Press.